(2) Cererea privind incuviintarea adoptiei se examineaza de catre instanta judecatoreasca, cu participarea obligatorie a autoritatii tutelare.
(3) Instanta judecatoreasca va expedia, in termen de 3 zile din momentul cind hotarirea privind incuviintarea adoptiei a ramas definitiva, copia acestei hotariri oficiului de stare civila din raza ei teritoriala. Oficiul de stare civila va executa hotarirea judecatoreasca privind incuviintarea adoptiei, indiferent de faptul daca exista sau nu cererea adoptatorilor sau a persoanelor imputernicite de ei in acest sens.
Articolul 120. Accesul la informatia privind copiii care pot fi adoptati
(1) Accesul la informatia privind copiii care pot fi adoptati este liber pentru persoanele care solicita adoptia si persoanele imputernicite de ele.
(2) Autoritatile tutelare nu au dreptul sa limiteze accesul la informatia privind copiii care pot fi adoptati in modul prevazut de prezentul cod.
(3) Autoritatea centrala pentru protectia copilului asigura publicarea si accesul la informatia privind copiii luati la evidenta pentru adoptie.
Articolul 121. Persoanele care au dreptul la adoptie
(1) Adoptatori pot fi persoane de ambele sexe care au atins virsta de 25 de ani, cu exceptia persoanelor:
a) decazute din drepturile parintesti;
b) declarate incapabile sau cu capacitate limitata de exercitiu;
c) care au adoptat copii, dar adoptia a fost anulata din culpa lor;
d) eliberate de obligatiile de tutore (curator) din cauza neindeplinirii culpabile a obligatiilor lor;
e) care, in virtutea calitatilor morale sau a starii sanatatii, nu sint in stare sa-si indeplineasca drepturile si obligatiile parintesti de intretinere si de educatie a copilului adoptat;
f) care urmaresc scopul de a obtine o adoptie fictiva;
g) care au prezentat documente false;
h) care au atins virsta de 50 de ani (aceasta regula nu se aplica in cazul cind adoptatorii sint casatoriti intre ei si unul din ei nu a atins virsta de 50 de ani, precum si atunci cind parintele adoptiv este sotul parintelui copilului adoptat sau cind copilul a trait in familia eventualilor parinti adoptivi inainte ca acestia sa implineasca virsta de 50 de ani).
(2) Cetatenii straini si apatrizii care isi au domiciliul in afara hotarelor Republicii Moldova pot fi adoptatori ai copiilor cetateni ai Republicii Moldova numai daca intrunesc atit conditiile impuse de legislatia statului ai carui cetateni sint sau in care isi au domiciliul, cit si conditiile impuse de legislatia Republicii Moldova, precum si daca tara lor este membra a Conventiei asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale sau daca in acest domeniu exista un acord bilateral intre state.
(3) Nu se admite adoptia copilului de un cuplu necasatorit.
(4) Lista contraindicatiilor medicale pentru persoanele care intentioneaza sa adopte copii se aproba de Guvern.
Articolul 122. Termenul de incercare la adoptie
(1) Hotarirea instantei judecatoresti privind incuviintarea adoptiei poate fi pronuntata numai atunci cind copilul s-a aflat in ingrijirea viitorilor adoptatori (adoptator) nu mai putin de 6 luni.
(2) In unele cazuri, adoptia poate fi incuviintata si fara stabilire acestui termen de incercare, motivele mentionindu-se in hotarirea instantei judecatoresti.
Articolul 123. Diferenta de virsta intre adoptator si adoptat
(1) Diferenta de virsta intre adoptator si adoptat va fi de cel putin 15 ani. Aceasta regula nu se aplica in cazurile cind unul dintre soti adopta copilul celuilalt sot.
(2) Pentru motive temeinice, aceasta diferenta de virsta poate fi redusa, dar nu mai mult decit cu 5 ani.
Articolul 124. Acordul parintilor la adoptie
(1) Pentru adoptia copilului se cere acordul parintilor lui.
(2) Acordul parintilor la adoptie va fi exprimat printr-o declaratie scrisa autentificata de notar sau de autoritatea tutelara in a carei raza teritoriala se afla domiciliul copilului ori al parintilor.
(3) Acordul parintilor poate fi exprimat si personal in instanta judecatoreasca.
(4) Administratia institutiei in care este intretinut si educat copilul este in drept sa ceara acordul parintilor pentru o eventuala adoptie a acestuia, fara indicarea identitatii adoptatorilor.
(5) Parintii pot sa-si retraga acordul la adoptie in orice moment, dar numai pina la pronuntarea hotaririi judecatoresti privind incuviintarea acesteia.
Articolul 125. Adoptia copilului fara acordul parintilor
Nu este necesar acordul parintilor pentru adoptia copilului daca acestia:
a) sint decazuti din drepturile parintesti;
b) sint declarati incapabili;
c) sint declarati disparuti;
d) nu sint cunoscuti;
e) nu locuiesc impreuna cu copilul si se eschiveaza nemotivat de la intretinerea si educatia acestuia mai mult de 6 luni.
Articolul 126. Acordul tutorelui (curatorului) la adoptie
(1) In cazul cind copilul se afla sub tutela (curatela), este necesar si acordul scris al tutorelui (curatorului) la adoptie, autentificat de notar sau de autoritatea tutelara in a carei raza teritoriala se afla domiciliul minorului sau al tutorelui (curatorului). Acordul poate fi exprimat de tutore (curator) si personal in instanta judecatoreasca.
(2) Instanta judecatoreasca, dupa caz, poate incuviinta adoptia si fara acordul tutorelui (curatorului), tinind cont de avizul autoritatii tutelare.
Articolul 127. Acordul copilului la adoptie
(1) Pentru adoptia copilului care a atins virsta de 10 ani este necesar si acordul acestuia exprimat in instanta judecatoreasca.
(2) Ca exceptie, copilul poate fi adoptat fara acordul lui daca, pina la momentul adoptiei, el a locuit in familia adoptatorilor si nu stie ca acestia nu sint parintii lui firesti.
Articolul 128. Acordul sotului adoptatorului
(1) In cazul cind copilul este adoptat numai de unul dintre soti, este necesar acordul scris al celuilalt sot, autentificat de notar sau de autoritatea tutelara. Acest acord poate fi exprimat si personal in instanta judecatoreasca.
(2) Acordul celuilalt sot nu se cere daca acesta:
a) a fost declarat incapabil;
b) a fost declarat disparut;
c) a intrerupt relatiile familiale cu adoptatorul, nu locuieste impreuna cu acesta mai mult de un an si domiciliul lui nu este cunoscut.
Articolul 129. Numele de familie si prenumele copilului adoptat
(1) Dupa adoptie, copilul isi poate pastra numele de familie si prenumele.
(2) La cererea adoptatorilor, instanta judecatoreasca poate schimba numele si prenumele copilului adoptat, atribuindu-i numele de familie al adoptatorilor sau al unuia dintre ei, daca acestia poarta nume de familie diferite, iar prenumele poate fi ales de adoptatori.
(3) Pentru schimbarea numelui de familie si a prenumelui copilului adoptat care a atins virsta de 10 ani se cere si acordul acestuia.
(4) In caz de schimbare a numelui de familie si a prenumelui copilului adoptat, faptul se mentioneaza in hotarirea instantei judecatoresti privind incuviintarea adoptiei.
Articolul 130. Schimbarea locului de nastere al copilului adoptat
(1) In scopul asigurarii secretului adoptiei, la cererea adoptatorilor, este posibila schimbarea locului de nastere al copilului.
(2) In caz de schimbare a locului de nastere al copilului adoptat, faptul se mentioneaza in hotarirea instantei judecatoresti privind incuviintarea adoptiei.
Articolul 131. Inscrierea adoptatorilor in calitate de parinti ai adoptatului
(1) Adoptatorii se inscriu in actul de nastere al adoptatului in calitate de parinti ai acestuia.
(2) In caz de necesitate, la cererea adoptatorilor, instanta judecatoreasca poate pastra datele despre parintii copilului adoptat.
Articolul 132. Efectele juridice ale adoptiei
(1) Drepturile si obligatiile adoptatorului si adoptatului iau nastere din momentul cind a ramas definitiva hotarirea instantei judecatoresti privind incuviintarea adoptiei.
(2) Adoptatul si descendentii lui, in raport cu parintii adoptivi si rudele acestora, iar adoptatorii si rudele acestora, in raport cu copilul adoptat si descendentii lui, sint asimilati in drepturile si obligatiile personale nepatrimoniale si patrimoniale cu rudele firesti. )